Oltenii pregătesc debarcarea lui Mulțescu! Un stelist, favorit să-i ia locul

Oltenii pregătesc debarcarea lui Mulțescu! Un stelist, favorit să-i ia locul

Craiova a înregistrat trei eșecuri consecutive și riscă să rateze play-off-ul. Conducerea oltenilor ia în calcul demiterea lui Gigi Mulțescu dacă „leii” nu vor termina sezonul regulat între primele 6 echipe.

Oficialii Craiovei s-au gândit deja la posibilii înlocuitori. Pe lista oltenilor se află Edi Iordănescu și Claudiu Niculescu. Primul este însă favorit pentru înlocuirea lui Mulțescu. Liber de contract după despărţirea de ŢSKA Sofia, Iordănescu are șanse mari să ajungă pe banca „leilor”, mai ales că unii dintre jucători s-ar fi plâns de metodele de antrenament ale „SMURD-ului”, din ultima perioadă, scrie Prosport.

„Sunt anesteziat! Şi de noaptea nedormită şi de rezultat. S-au adunat atâtea, e ca picătură chinezească. Suntem ca Sisif, construim şi dărâmăm. Nu avem timp de lamentări, meciul care urmează e şi primul şi ultimul. Trebuie să reuşim calificarea în play-off. Ne lipseşte un jucător cu sânge rece. Aseară am vorbit doar cu Marcel Popescu, ne-am sfătuit ce trebuie să facem. Până la meciul următor, nu am nicio emoţie. Nu ai cum să schimbi antrenorul în câteva zile. Eu nu le zic jucătorilor să joace agresiv cum a făcut-o Dinamo. Eu lucrez doar tehnic şi tactic, probabil că sunt demodat”, a declarat Mulţescu după eșecul cu Dinamo, scor 1-2.

27 februarie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca