Mutu s-a înscris la Şcoala de Antrenori: „Vreau să ajung ca Cesare Prandelli”

Mutu s-a înscris la Şcoala de Antrenori: „Vreau să ajung ca Cesare Prandelli”

Ajuns la 37 de ani, Adrian Mutu se gândeşte tot mai serios să-şi agaţe ghetele-n cui şi să îmbrace cariera de antrenor. „Briliantul” a început deja cursurile Şcolii de Antrenori şi de abia aşteaptă să aibă diploma în mână pentru a profesa.

„Mi-am luat mașina și am venit direct la cursuri. Avem lucruri de învățat, lucruri interesante, lucruri care ne ajută. E o dorință mare să ajung antrenor pentru că-mi place, fac asta din pasiune și cu plăcere. Vreau să ajung ca Cesare Prandelli. E un antrenor pregătit, el m-a învățat să joc fotbal. Am lucrat cu mai mulți antrenori, dar el m-a ajutat cel mai mult. Fac școala în România din cauza timpului, poate pe viitor o să merg și în Italia. Sper ca cei din club să aleagă un antrenor pe măsură și să lucreze bine cu noi”, a declarat Mutu.

„Colegii mai tineri îmi cer sfaturi. Vreau să-mi iau Licenţa B”

Fotbalistul vicecampioanei a explicat ce atribuţii a avut la ASA după plecarea lui Grigoraş. „Am reuşit să obținem rezultate bune în ultima perioadă. Eu sunt jucător, iar indicațiile pe care le-am dat au fost doar ale unui jucător de pe bancă. Rădoi era antrenor! Colegii mai tineri îmi cer sfaturi, iar dacă pot să fac asta, îi ajut cu drag. Sunt pași de urmat pe care-i am de urmat în carieră, pași cu licențele pe care trebuie să le ei. Trebuie să o luăm din spate, ca să putem ajuta. Va urma să mă înscriu la Licența B”, a punctat Mutu.

„Dinamo-Steaua, derby mai echilibrat ca niciodată”

„Briliantul” a vorbit şi despre derby-ul Dinamo-Steaua. „O să fie un derby mai echilibrat ca niciodată, Steaua e așa și așa, Dinamo într-o formă bună. Sper să trecem de CFR, pentru că aseară am avut un meci greu, joacă un fotbal foarte bun. Am avut ocazii multe, cele mai multe din ultimul timp. Mai avem un meci, sper să facem un joc bun și să ne calificăm în finală. Îmi doresc să ajungem acolo și să câștigăm finala, indiferent că jucăm cu Steaua sau cu Dinamo”, a punctat fostul jucător al Fiorentinei.

„Nu am pariat niciodată”

Mutu nu a ocolit nici subiectul privind suspendarea lui Marius Şumudică. „Nu știu prea multe despre subiectul Șumudică, eu n-am pariat niciodată, am auzit despre asta, dar n-am jucat niciodată. Am avut multe vicii, dar pariurile și cazinourile nu erau pasiunea mea. Lui Șumudică nu îi trebuia asta, dar dacă a pariat, trebuie să meargă înainte, să aștepte cele șase luni și să revină din nou”, a subliniat Mutu.

3 martie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca