Dat afară de la FCSB, Sulley Muniru ar putea ajunge în Arabia Saudită

Dat afară de la FCSB, Sulley Muniru ar putea ajunge în Arabia Saudită

Dat afară de la FCSB, Sulley Muniru e foarte aproape de o aventură în Arabia Saudită.

Mijlocașul e dorit insistent de Al Ettifaq, echipă care e dispusă să-i ofere un salariu anual de 600.000 de euro, plus bonusuri de performanță. Aflat în vacanță, în țara sa natală, ghanezul ia în calcul un transfer la formația arabă, echipă care l-a curtat în trecut și pe Mihai Pintilii.

Muniru a ajuns la FCSB în 2015, de la CFR Cluj, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Fotbalistul de 24 de ani a intrat însă în dizgrația lui Gigi Becali după conflictul cu Florin Tănase. Cei doi au fost aproape de bătaie în timpul unui antrenament, situație care nu a fost deloc pe placul patronului vicecampioanei. Imediat după scandal, Becali a anunțat că Muniru va pleca de la echipa „roș-albastră”. Deși inițial mijlocașul nu a fost de acord cu condițiile rezilierii contractului impuse de FCSB, ghanezul a ajuns în cele din urmă la înțelegere cu conducerea clubului.

9 iulie 2017

Un comentariu To “Dat afară de la FCSB, Sulley Muniru ar putea ajunge în Arabia Saudită”

  1. Oferta originala munca acasa: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca