Transferul care ar face senzație în Liga 1! Un atacant din Primera Division se autopropune la Steaua - LOOKPLUS
Transferul care ar face senzație în Liga 1! Un atacant din Primera Division se autopropune la Steaua

Transferul care ar face senzație în Liga 1! Un atacant din Primera Division se autopropune la Steaua

Florin Andone a retrogradat cu Cordoba în Segunda și își dorește o nouă provocare. Atacantul care a făcut senzație în acest sezon și-ar dori un transfer la Steaua.

Steaua ar putea să dea lovitura pe piața transferurilor! Florin Andone ar agrea un transfer la campioana României. Atacantul de 21 de ani este tentat de această perspectivă și visează să joace în grupele UEFA Champions League.

”Eu sunt deschis la orice. Dacă mie îmi convine și este pentru viitorul meu și pentru binele meu, atunci da, aș veni. Vă dați seama că e foarte frumos să ajungi să joci în Champions League. Eu nu vreau să mai stau în Segunda la Cordoba. Să ceri 6 milioane pentru mine mi se pare exagerat”, a spus Andone.

Declarația atacantului român de la Cordoba a rămas fără ecou la Steaua, cel puțin deocamdată. Totuși, este puțin probabil ca Gigi Becali să bage mâna adânc în buzunare pentru acest transfer, mai ales că formația din sudul Spaniei are pretenții mult peste ceea ce ar putea oferi campioana României.

1 iunie 2015

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: