Țîră a găsit motivul înfrângerii cu Steaua: ”Ne-am retras puțin prea repede” - LOOKPLUS
Țîră a găsit motivul înfrângerii cu Steaua: ”Ne-am retras puțin prea repede”

Țîră a găsit motivul înfrângerii cu Steaua: ”Ne-am retras puțin prea repede”

FC Brașov a pierdut pe teren propriu cu Steaua, 2-3, rezultat care le complică și mai mult situația ”stegarilor”. Aflați pe locul 14, cu 32 de puncte, ardelenii sunt obligați să câștige cele două meciuri care le-au rămas de disputat.

Cătălin Țîră putea să fie eroul gazdelor, după ce a marcat pentru 2-1, în minutul 29. Atacantul brașovenilor a ratat o ocazie uriașă în repriza secundă, situație care dacă era concretizată ar fi putut să schimbe deznodământul partidei.

”Prima repriza am făcut un joc bun, am reușit să marcăm. În a doua repriză cred că ne-am retras prea repede. Au jucat bine, îi felicit, dar îmi pare rău că am pierdut. Șanse să rămânem în Liga 1 mai sunt, dar trebuie neapărat să batem la Viitorul”, a declarat Țîră, pentru Look TV.

Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a explicat și ce s-a întâmplat la faza din minutul 50, atunci când putea să ducă scorul la 3-1. ”Am avut o situație imensă, nu știu ce s-a întâmplat, mi-a venit mingea sărită și cred că am fost și un pic împins de la spate. De când am intrat pe teren și până în ultimul am crezut, dar s-a văzut valoarea lor. Până la urmă ne-a bătut Steaua București. Dar eu zic că puteam să câștigăm acest meci”, a încheiat Țîră.

16 mai 2015

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: