Super meci la Iași! ASA Târgu Mureș e tot mai aproape de primul loc! - LOOKPLUS
Super meci la Iași! ASA Târgu Mureș e tot mai aproape de primul loc!

Super meci la Iași! ASA Târgu Mureș e tot mai aproape de primul loc!

ASA Târgu Mureş este tot mai aproape de fotoliul de lider, după ce ardelenii au câştigat pe terenul celor de la CSMS Iaşi, scor 1-0.

După un început timid de partidă, gazdele au pus în pericol poarta lui Stăncioiu prin Vasile Gheorghe (’13, ’14). Prima mare ocazie de gol i-a aparținut lui Viveiros, însă fotbalistul lui CSMS nu a reușit să îl învingă pe Stăncioiu din poziție ideală (’37). Bole a fost și el aproape de gol, dar șutul său a fost blocat de Ivan Gonzalez (’40).

Înainte de pauză, mureșenii au cerut penalty pentru o intrare a lui Enescu asupra lui Hanca, dar arbitrul Hațegan a lăsat jocul să continue (’42). Ardelenii au ieșit mai determinați de la cabine și au deschis scorul prin Costa. Fotbalistul oaspeților a profitat de o eroare a portarului Grahovac, care a respins mingea în față (’52).

Ieșenii puteau egala, însă Stăncioiu a respins șutul excelent a lui Bole (’63). Norocul a fost de partea celor de la ASA și spre finalul partidei, atunci când mingea trimisă de Golubovic din 6 metri, ca capul, a lovit bara porții apărate de Stăncioiu (’80). S-a terminat 0-1 și Iașiul înregistrează prima înfrângere pe teren propriu în acest sezon.

ASA urcă pe locul 4, cu 16 puncte, la un singur punct în spatele liderului Astra Giurgiu. CSMS Iași ocupă poziția a 7-a, cu 11 puncte după 9 etape.

28 august 2015

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: