Stoican, prezentat la Dinamo: "Vor fi jucători nemulțumiți că nu joacă, dar asta îmi place" - LOOKPLUS
Stoican, prezentat la Dinamo: „Vor fi jucători nemulțumiți că nu joacă, dar asta îmi place”

Stoican, prezentat la Dinamo: „Vor fi jucători nemulțumiți că nu joacă, dar asta îmi place”

Flavius Stoican va redebuta pe banca lui Dinamo în meciul cu Ceahlăul, programat sâmbătă în Ștefan cel Mare și transmis în direct de Look TV, de la ora 20.30.

Tehnicianul „câinilor” strânge rândurile înaintea jocului cu „urșii carpatini”. Stoican așteaptă o victorie din partea elevilor săi, chiar dacă dinamoviștii nu traversează cea mai bună perioadă. Bucureștenii vin după două eșecuri usturătoare: 1-2 cu ASA Târgu Mureș (în campionat) și 1-3 cu Pandurii (în Cupa Ligii).

„Sunt sigur că vor fi fotbalişti nemulţumiţi pentru că nu vor juca, dar îmi place asta. Dacă nu eşti nemulţumit când nu joci, înseamnă că nu îţi doreşti asta cu adevărat. O victorie în următorul meci va ridica moralul, iar starea de spirit la echipă va fi alta. Din punct de vedere al calităţii suntem peste Ceahlăul, dar va fi foarte greu să câştigăm, pentru că echipa vine după două rezultate slabe”, a punctat Stoican la conferința de presă. „Îmi propun să rămân cât mai mult posibil, dar ştiu care e viaţa antrenorilor. Le-am spus băietilor că trebuie să mergem ascendent, că avem o echipă care poate mai mult. Băieţii m-au primit zâmbind, degajaţi, vreau să aibă entuziasm. Fără entuziasm sunt probleme şi cu evoluţiile de pe teren”, a adăugat tehnicianul.

Stoican a lămurit și situația lui Ionel Dănciulescu și a dezvăluit cine îi va fi secund. „Ionel Dănciulescu va rămâne în cadrul clubului, ca director sportiv. Iulian Mihăescu va fi antrenorul secund”, a precizat Stoican.

13 martie 2015

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: