Rednic nu mai ajunge la naţională. Pe cine va antrena "Puriul" - LOOKPLUS
Rednic nu mai ajunge la naţională. Pe cine va antrena „Puriul”

Rednic nu mai ajunge la naţională. Pe cine va antrena „Puriul”

Presa din Belgia scrie că Mircea Rednic se află pe lista lui Standard Liege, echipă rămasă fără antrenor după plecarea lui Guy Luzon.

Mircea Rednic este foarte aproape de o revenire în Belgia. „Puriul” se numără printre tehnicienii care ar putea prelua pe Standard Liege, formaţie aflată într-o situaţie delicată în Jupiler League. Trupa belgiană ocupă doar locul 11 în clasament, cu 12 puncte adunate în 11 etape. Rezultatele slabe din acest sezon i-au fost fatale lui Guy Luzon. Antrenorul israelian şi-a dat demisia de la cârma belgienilor după eşecul cu Waregem, scor 1-2.

Presa belgiană scrie că Mircea Rednic e cel mai potrivit pentru a scoate echipa din impas. „Tehnicianul român, liber de contract, este specialist un misiuni de salvare şi are fanii săi printre suporterii lui Standard”, notează jurnaliştii de la Walfoot.be.

Mircea Rednic s-a aflat şi pe lista FRF pentru înlocuirea lui Victor Piţurcă la cârma echipei naţionale a României, dar negocierile dintre cele două părţi nu s-au mai concretizat.

21 octombrie 2014

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: