Pleacă Alibec de la FCSB? Gigi Becali: "Denis are oferte" - LOOKPLUS
Pleacă Alibec de la FCSB? Gigi Becali: „Denis are oferte”

Pleacă Alibec de la FCSB? Gigi Becali: „Denis are oferte”

FCSB l-ar putea pierde în vară pe Denis Alibec. Atacantul este curtat de mai multe echipe din străinătate, care sunt dispuse să plătească bani grei pentru a-şi asigura semnătura fotbalistului.

Alibec a fost urmărit de mai mulţi scouteri din Premier League la derby-ul cu Dinamo, câştigat de elevii lui Reghe cu 2-1. Căpitanul „roş-albaştrilor” a înscris un gol senzaţional în minutul 10: torpilă de la peste 25 de metri, fără speranţe pentru Cerniauskas.

Gigi Becali a recunoscut că Alibec are mai multe oferte, dar nu a dezvăluit şi care sunt echipele interesate de transferul atacantului. „Alibec e foarte capricios. Dacă nu îl bagi titular, nu mai are chef de fotbal. Alibec are oferte şi acum, dar nu vi le spun”, a declarat Becali la Sport.ro.

Latifundiarul e convins că Florin Tănase va deveni o piesă de bază şi în angrenajul echipei naţionale. „Cred că Tănase va ajunge cât de curând la echipa naţională”, a precizat Becali.

3 aprilie 2017

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: