Goluri absolut FABULOASE în etapa a 14-a! Vezi cele mai frumoase reuşite (VIDEO) - LOOKPLUS
Goluri absolut FABULOASE în etapa a 14-a! Vezi cele mai frumoase reuşite (VIDEO)

Goluri absolut FABULOASE în etapa a 14-a! Vezi cele mai frumoase reuşite (VIDEO)

23 de goluri absolut superbe s-au consemnat în etapa a 14-a!

1. Cea mai frumoasă reuşită i-a aparţinut lui Ioan Hora. Mijlocaşul celor de la ASA a expediat o torpilă direct la vinclu, din lateral stânga!

2. Mitrea a bifat şi el un gol superb în partida cu Dinamo. Căpitanul Viitorului a înscris direct la vinclu, din lovitură liberă de la 22 de metri! Mitrea a marcat şi primul gol al echipei sale, dar din penalty.

3. O reuşită la fel de spectaculoasă a fost şi cea a lui Toto Tamuz. Israelianul a punctat cu un șut-bombă, de la peste 20 de metri, la colțul lung!

4. Aflat abia la al doilea său meci pe primă scenă a fotbalului românesc, Patrick Petre a reuşit un eurogol în meciul cu Viitorul. Puştiul lui Dinamo a trimis violent sub transversală, din interiorul careului. A fost primul gol în Liga I pentru fiul lui Florentin Petre.

5. Alin Buleică s-a numărat şi el printre marcatorii etapei. Şi nu a punctat oricum! Mijlocaşul Pandurilor a trecut de 5 adversari şi a tras plasat, la colţul lung, de la marginea careului de 16 metri.

6. În top mai figurează şi golul lui Ştefănescu. Fotbalistul Ceahlăului a prins un şut fabulos, de la aproximativ 30 de metri! Graţie reuşitei sale, nemţenii au obţinut un punct preţios pe terenul Rapidului.

11 noiembrie 2014

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: