Buș impresionează în Anglia. Cu ce fost mare atacant e comparat - LOOKPLUS
Buș impresionează în Anglia. Cu ce fost mare atacant e comparat

Buș impresionează în Anglia. Cu ce fost mare atacant e comparat

Sergiu Buș a reușit un sezon de vis în Bulgaria și a prins un transfer important, în liga a doua engleză, la Sheffield. Managerul Stuart Gray a declarat despre noul său elev că seamănă cu Ionel Ganea, și el trecut prin fotbalul englez.

Sergiu Buș traversează cea mai bună perioadă a carierei sale. Fostul golgheter al Bulgariei a ajuns în Championship, iar așteptările sunt foarte mari de la român. După doar câteva zile în care l-a avut sub comanda sa, managerul britanicilor, Stuart Gray, a vorbit foarte frumos în presa din Insulă despre atacantul român.

„Îmi amintește de Ionel Ganea. Este puternic, insistent când are mingea și este foarte dornic să joace. Chiar o face bine. El nu a mai jucat din decembrie, în timp ce la noi campionatul e în plină derulare. Va trebui să aștepte o vreme, câteva meciuri va sta pe bancă pentru a se obișnui cu nivelul. El vrea să facă performanță, să ajungă la echipa națională și pentru asta trebuie să joace bine la echipa de club”, a declarat tehnicianul lui Sheffield Wednesday.

Buș a marcat 10 goluri pentru ȚSKA Sofia în 19 partide. În România a debutat la CFR Cluj, dar apoi a fost împrumutat la Unirea Alba Iulia, Târgu Mureș, Gaz Metan și Corona Brașov.

5 februarie 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: