Budescu, mărul discordiei între Iordănescu şi Şumudică! "Budescu nu e un număr 10, punem mare presiune pe umerii lui!" - LOOKPLUS
Budescu, mărul discordiei între Iordănescu şi Şumudică! „Budescu nu e un număr 10, punem mare presiune pe umerii lui!”

Budescu, mărul discordiei între Iordănescu şi Şumudică! „Budescu nu e un număr 10, punem mare presiune pe umerii lui!”

Marius Şumudică a rămas cu un gust amar după remiza României cu Grecia (0-0). Tehnicianul Astrei e convins, însă, că tricolorii nu au cum să rateze calificarea la EURO 2016.

„E foarte greu să mai pierdem calificarea. Ungaria nu e o echipă capabilă să ducă la bun sfârşit această campanie. Să conduci cu 1-0, iar adversarii să fie cu un om în minus şi să te egaleze… Nu ai voie ca echipa naţională să primeşti vizita României şi să nu pui niciun fel de presiune, ţinând cont că nici România nu traversa o perioadă bună şi avea mulţi absenţi. Ar trebui să ne mitralieze toată lumea dacă nu ne calificăm! Nu se poate aşa ceva! E atât de slabă grupa încât nu ai voie să nu te califici. Naţionala Ungariei nu ştiu dacă ar prinde play-off-ul la noi”, a declarat Şumudică la emisiunea Fotbal Look, difuzată pe Look TV.

Tehnicianul Astrei l-a luat în colimator şi pe Anghel Iordănescu, căruia i-a reproşat poziţionarea în teren a lui Budescu, dar şi neconvocarea la naţională a lui Enache. „Budescu nu e un număr 10, el este ceva între un număr 9 şi un număr 10. Este jucător de pasă finală, el nu trebuia să creeze, trebuia să primească mingi, dar cu cei doi mijlocaşi care erau în spatele lui era destul de greu acest lucru. Atât Hoban, cât şi Pintilii sunt doi jucători mai defensivi şi e dificil să-ţi aducă mingea în faţă. Eu am spus şi înainte de jocul cu Grecia că e cel mai în formă jucător român, dar nu poţi să te aştepţi ca el să-ţi ia mingea în gură şi să intre cu ea în poartă. Budescu e un jucător foarte bun pentru campionatul nostru, dar nu are încă o experienţă deosebită la nivelul echipei naţionale. Punem o mare presiune pe umerii lui. E un tip sentimental, pe care trebuie să ştii să-l câştigi. Nu e un tip emotiv, şi-a câştigat aura de lider într-o echipă la care joacă de mult timp împreună. El în contextul ăsta a crescut. Enache era o soluţie, având în vedere parcursul lui în cupele europene şi campionat. Şi el, şi Găman puteau face parte din lot, dar asta nu înseamnă că Grigore şi Chiricheş nu şi-au făcut bine treaba”, a precizat Şumudică.

8 septembrie 2015

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: