Adio, Piți! Arabii i-au găsit deja înlocuitor fostului selecționer - LOOKPLUS
Adio, Piți! Arabii i-au găsit deja înlocuitor fostului selecționer

Adio, Piți! Arabii i-au găsit deja înlocuitor fostului selecționer

Odiseea lui Victor Pițurcă în Arabia Saudită pare să fie pe terminate, după ce românul a ratat obiectivul fixat de șeicii care dețin clubul Al Ittihad.

Fără Lucian Sânmărtean, care este accidentat, echipa lui fostului selecționer al tricolorilor a avut de suferit serios în ultimul meci din campionatul saudit. Al Ittihad n-a reușit decât un rezultat de egalitate în fața lui Al Ahli și a ratat șansa de a termina pe locul 3 și de a-și îndeplini obiectivul. Cele două echipe au remizat, 1-1, însă formația antrenată de Victor Pițurcă a avut un ghinion incredibil și a fost egalată chiar în ultimul minut de joc.

Așa cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, antrenorul a fost scos țap ispășitor, astfel că șansele ca el să mai continue la Al Ittihad sunt compromise. Arabii scriu că șeicii i-au găsit deja un înlocuitor lui Pițurcă. Un alt fost selecționer, dar al Poloniei, Franciszek Smuda, este considerat a fi cea mai bună soluție în acest moment, iar jurnaliștii din Arabia Saudită se așteaptă ca anunțul oficial să fie făcut până la sfârșitul săptămânii.

16 mai 2015

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile: