Cu o singură victorie după şapte etape, Șumudică speră în continuare că va reuşi să redreseze corabia Concordiei. Tehnicianul ilfovenilor nu dă impresia să fie foarte stresat din cauza situației în care se află echipa.
Gruparea din Chiajna nu a marcat niciun gol pe teren propriu de la debutul Ligii I. Chiar și așa, Șumudică face haz de necaz. ”Locul din clasament ne dă liniştea asta că suntem pe ultimul loc şi mai jos nu putem să cădem. Le-am spus jucătorilor că de acolo nu avem cum să cădem. În ziar suntem pe ultimul loc, dar dacă mai cazi, ferească Dumnezeu, la decese sau la matrimoniale, unde poţi să nimereşti.?Trebuie să tragem, să vâslim în aceeaşi direcţie fiindcă până acum au fost lucruri care nu au fost normale, iar jucătorii au simţit. Eu sper ca jucătorii să confirme şi sâmbătă să-şi dorească victoria şi să ne dorim mai mult decât adversarul”, a spus Șumudică, în exclusivitate pentru Look TV.
Lasă un răspuns