Starul columbian a fost principalul protagonist al amicalului cu Canada, disputat pe Red Bull Arena din New Jersey. James Rodriguez a marcat un super gol şi a salvat un fan din mâinile stewarzilor.
Mijlocaşul lui Real Madrid a fost din nou decisiv pentru sud-americani şi le-a adus victoria în partida amicală disputată în compania Canadei. Rodriguez a marcat singurul gol al meciului cu un şut superb de la aproximativ 20 de metri. Fotbalistul de 23 de ani a fost faultat, însă s-a ridicat repede, iar Quintero i-a retrimis mingea scurt, poziţie din care golgheterul ultimului Campionat Mondial a trimis puternic la vinclul porţii adverse.
Cu câteva minute înainte de final, în momentul în care se pregătea să fie înlocuit, James a ieșit din nou în prim-plan. Un fan a intrat pe teren să-i ceară un autograf, iar starul columbian i-a semnat tricoul şi l-a protejat până la ieşirea de pe gazon.
[youtube url=”https://www.youtube.com/watch?v=OlO3h-m-YJw”]
Lasă un răspuns