Halep e on fire! Simona s-a calificat în semifinale la Roma, după ce a învins-o pe Kontaveit

Halep e on fire! Simona s-a calificat în semifinale la Roma, după ce a învins-o pe Kontaveit

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Roma, după ce a obţinut o victorie fantastică în faţa estoniencei Anett Kontaveit.

Românca s-a impus cu 6-2, 6-4, după o oră şi 22 de minute de joc. Halep a controlat ostilităţile în primul set, pe care şi l-a adjudecat categoric.

Simona a început bine şi setul secund, conducând cu 4-1, însă Kontaveit nu a renunţat la luptă şi a reuşit să reducă din handicap, apropiindu-se la doar un singur game, scor 4-3. Constănţeanca s-a distanţat la 5-3, după un game dificil, pe finalul căruia estonianca a fost aproape de o accidentare stupidă, după ce a alunecat şi a căzut în fund.

Suspansul s-a prelungit însă, Kontaveit câştigându-şi propriul serviciu, după un nou game extrem de disputat. Simona a servit însă pentru câştigarea partidei şi a făcut-o bine. Halep s-a impus cu 6-4 şi a obţinut astfel calificarea în penultimul act al competiţiei.

În semifinale, Simona Halep va da piept cu învingătoarea partidei dintre Kiki Bertens (Olanda) şi Daria Gavrilova (Australia).

19 mai 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca