Drama i-a unit! Ekeng, omagiat de toată suflarea fotbalistică din România! Imagini emoţionante din Ştefan cel Mare

Drama i-a unit! Ekeng, omagiat de toată suflarea fotbalistică din România! Imagini emoţionante din Ştefan cel Mare

Moartea lui Patrick Ekeng a îndurerat întreg mapamondul. Fanii de pretutindeni şi fotbalişti din întreaga lume nu au rămas impasibili la drama petrecută în România. Aceştia au postat mesaje emoţionante pe site-urile de socializare.

„Cele mai sincere condoleanţe pentru familia lui Patrick Ekeng, fost fotbalist la Cordoba, care a murit ieri”, a scris Iker Casillas. „Sunt șocat și aceste imagini îmi amintesc de o tragedie produsă pe 26 iunie 2003 pe Stade Gerland (decesul internaționalului Marc Foe, n.red.). Ca o amintire ruptă în tristețe, Patrick Ekeng a murit în timp ce practica meseria pe care a învățat-o și care ne-a unit pe toți, FOTBALUL. Sunt complet distrus și abătut. Este de neînțeles, a plecat atât de tânăr, era talentat și demonstrase asta deja și în tricoul naționalei. Fotbalul avea încă nevoie de tine, dar viața a decis altfel. Odihnește-te în pace, fratele meu tânăr!”, a reacţionat şi Samuel Eto’o.

Nici rivalii de la Steaua nu au rămas indiferenţi la tragedia din Ştefan cel Mare. După ce au postat un mesaj emoţionant pe Facebook, oficialii şi jucătorii vicecampioanei au mers astăzi în „Groapă” şi au aprins lumânări în memoria lui Ekeng, fiind aplaudaţi de fanii „câinilor”, prezenţi şi ei în număr foarte mare.

Printre cei care au venit la stadion s-au numărat şi Cosmin Contra, Florin Matache, George Ţucudean, jucătorii Concordiei Chiajna şi, nu în ultimul rând, fotbaliştii şi oficialii lui Dinamo. Sunt aşteptaţi şi jucătorii Rapidului, dar şi ai altor formaţii.

7 mai 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca