Dinamo o bate pe Astra şi reintră în lupta la titlu. Campioana, făcută KO în doar 2 minute!

Dinamo o bate pe Astra şi reintră în lupta la titlu. Campioana, făcută KO în doar 2 minute!

Dinamo rămâne în cărţi pentru câştigarea titlului, graţie succesului în faţa Astrei, scor 2-1. Giurgiuvenii rămân fără victorie în play-off şi îşi iau astfel adio de la campionat.

Începutul de meci a aparţinut gazdelor. Dielna a fost aproape de un autogol stupid după nici 25 de secunde de joc, însă mingea respinsă de fundaş a trecut peste, spre norocul acestuia! Nicoară putea deschide scorul în minutul 9, dar nu a nimerit cadrul porţii cu capul, după o pasă genială a lui Budescu.

„Câinii” şi-au arătat colţii la poarta adversă prin Rivaldinho, care a expediat un trasor de la 25 de metri, mingea fiind scoasă in extremis de Iliev (’27). Goalkeeperul campioanei a intervenit excelent şi la lovitura de cap a lui Nemec (’31).

Cele două echipe au irosit ocazii importante şi în actul secund. Aflat într-o poziţie ideală, Budescu a trimis alături spre disperarea lui Şumudică (’58). Niculae a avut şi el golul în bocanc, după ce a scăpat singur spre poarta adversă, însă Nedelcearu a reuşit să respingă de pe linia porţii (’61).

Rivaldinho şi-a încercat din nou norocul, dar mingea expediată de brazilian a trecut peste (’63). Fabricio a răspuns cu un şut violent din lovitură liberă, balonul ocolind de puţin vinclul porţii dinamoviste (’66). Niculae a reluat lamentabil cu capul din preajma punctului cu var (’78). Pe contraatac, Nistor a şutat puternic de la distanţă, dar mingea s-a scurs alături (’79).

Cel care a spart gheaţa a fost Rivaldinho. Scăpat singur cu Iliev, brazilianul a trimis violent pe centrul porţii fără speranţe pentru portarul Astrei (’83). După nici două minute, Bumba a marcat golul al doilea, cu o scăriţă peste Iliev (’85).

Giurgiuvenii s-au trezit pe finalul meciului, dar a fost prea târziu. Cerniauskas a boxat mingea trimisă de Budescu din lovitură liberă (’90+1), însă nu a mai putut face nimic la execuţia lui Săpunaru, care a marcat golul de onoare al campioanei la ultima fază de joc (’90+3).

În urma acestei victorii, Dinamo urcă pe locul 3, cu 29 de puncte, în timp ce Astra ocupă poziţia a 6-a, cu 23 de puncte.

10 aprilie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi LIVE posturile:

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca