Dan Petrescu, prezentat oficial la CFR. De ce a ales să se întoarcă în Liga 1 și ce obiective are la echipa clujeană

Dan Petrescu, prezentat oficial la CFR. De ce a ales să se întoarcă în Liga 1 și ce obiective are la echipa clujeană

Dan Petrescu a fost prezentat oficial la cârma CFR-ului. Tehnicianul a semnat un contract valabil doi ani cu gruparea din Gruia.

„Bursucul” a dezvăluit motivele care l-au determinat să accepte oferta echipei clujene, dar și ce obiective are la gruparea ardeleană.

„Mă bucur că m-am întors acasă, în România. Le mulţumesc celor de la CFR. În fotbal, cel mai important e să ai rezultate. Ce am făcut eu ca antrenor sau ca jucător nu mai contează. Sunt conştient că am nevoie de rezultate. Sunt conştient că venirea mea aici a făcut ca presiunea asupra clubului să fie mai mare, să avem obiective măreţe. Ce pot să promit e că voi munci cum am făcut-o peste tot. Voi fi devotat, 7 zile pe săptămână, 24 de ore pe zi. Am semnat un contract pe doi ani cu CFR”, a declarat Dan Petrescu la conferință de presă.

„Bursucul” ar urma să câștige 800.000 de euro pe sezon. „Avem un lot slab numeric, în formare. Din păcate, timpul e foarte scurt. Facem tot posibilul să aducem jucători care să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. CFR e un club care ştie ce înseamnă să câştigi, ce înseamnă Champions League şi asta m-a făcut să aleg această echipă. Am un salariu normal pentru un antrenor care vrea trofee. Dacă era să aleg banii… Am mai avut oferte, chiar şi zilele trecute, de la echipe din străinătate, dar mi-am dat cuvântul că voi veni aici şi cuvântul e cel mai important. Am fost sunat chiar ieri din Polonia, de echipa care a terminat pe locul 2”, a precizat Petrescu.

10 iunie 2017

Un comentariu To “Dan Petrescu, prezentat oficial la CFR. De ce a ales să se întoarcă în Liga 1 și ce obiective are la echipa clujeană”

  1. Oferim urgent lucru online: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca