Contra, nervos pe olteni: „Au o ură extraordinară față de clubul Dinamo”

Contra, nervos pe olteni: „Au o ură extraordinară față de clubul Dinamo”

Dinamo și-a redus considerabil șansele la titlu, după remiza cu Craiova, scor 2-2.

Cosmin Contra regretă că elevii săi nu au reușit să gestioneze mai bine finalul de meci și să câștige cele trei puncte puse în joc.

„Fotbalul e crud câteodată. Supărat de rezultat, dar nu și de evoluția băieților. Îi felicit, am avut o discuție mai aprinsă cu ei la pauză și au avut o altă atitudine în repriza a doua. Meritam să câștigăm. Din păcate, nu am știut să gestionăm minutele finale. Sunt dezamăgit că băieții nu au putut să încununeze munca pe care au depus-o. Nu a fost relaxare, dar trebuiau tratate mai serios unele faze. E o lecție pe care trebuie să o învățăm”, a declarat Contra la microfonul Look TV.

Tehnicianul se gândește deja la derby-ul cu FCSB, din etapa viitoare. „Nu mă gândesc la titlu, ci la meciul cu FCSB. Sper să ne prezentăm la fel de bine și să menținem această linie ascendentă”, a punctat Contra.

„Guriță” a vorbit și despre conflictul pe care l-a avut cu Zlatinski după încheierea partidei și în urma căruia jucătorul oltenilor a văzut al doilea galben și, inclusiv, pe cel roșu.

„Cei de la Craiova trebuie să aibă mai mult respect față de Dinamo. Văd că este o ură extraordinară, istoria a făcut în aşa fel. Dacă nu faţă de clubul Dinamo, măcar faţă de mine. De când sunt eu la echipă nu am văzut nicio ieşire a vreunui jucător de-al meu. La gol a venit în fața băncii noastre și ne-a înjurat. Probabil asta se transmite la club, să aibă ură față de Dinamo. Sper să joace la fel și cu alte echipe, să aibă aceeași ură”, a răbufnit Cosmin Contra.

Antrenorul „câinilor” a avut o reacție necontrolată în drumul către vestiare. „Niște jeguri! Cu Steaua stați capră, cu noi vă daţi viaţa!„, a ţipat Contra în direcția oltenilor.

22 aprilie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca