Ce şansă irosită! CSMS Iaşi a condus cu 2-0 pe Hajduk, dar croaţii au reuşit egalarea în prelungiri!

Ce şansă irosită! CSMS Iaşi a condus cu 2-0 pe Hajduk, dar croaţii au reuşit egalarea în prelungiri!

CSMS Iaşi a debutat cu o remiză în cupele europene. Moldovenii au terminat la egalitate, 2-2, cu croaţii de la Hajduk Split, în prima manşă a turului II din Europa League.

Ieşenii au deschis scorul în minutul 19, prin Andrei Cristea, care a înscris cu un voleu plasat, după o pasă a lui Piccioni. Din servant, italianul s-a transformat în finalizator. Piccioni a majorat diferenţa pe tabelă, după ce a scăpat singur cu portarul advers, pe care l-a învins cu un şut plasat (’23). Cristea putea reuşi „dubla” pe finalul reprizei, dar a reluat alături dintr-o poziţie ideală (’35).

Oaspeţii au început mai bine actul secund. Croaţii au reuşit să reducă din handicap în startul reprizei, prin Ohandza (’48). Ciucă a avut şi el şansa golului, însă lovitura sa de cap a fost reţinută, cu ceva emoţii, de Stipica (’65). Roman a ratat şi el o ocazie uriaşă în minutul 85, când a trimis pe direcţia portarului dintr-o poziţie foarte bună.

Finalul de meci a aparţinut croaţilor. Oaspeţii au reuşit egalarea în prelungiri, prin Said (’90+4). Grahovac a scăpat printre mâini, în poartă, mingea expediată de jucătorul lui Hajduk. Scor final: 2-2!

Returul de la Split va avea loc joia viitoare, de la 21:30.

14 iulie 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre LOOKPLUS

( + 40 ) 770 49 49 49
– intre orele 10:00 – 14:00 L-V –

Str Cetatii nr 39/2
400166, Cluj-Napoca