Sursă Foto: handbalvolei.ro
Echipa națională de handbal masculin va fi pregătită de tehnicianul Aihan Omer, după despărțirea de francezul Christian Gaudin.
Aihan Omer a semnat un contract până în 2017 și se află la al treilea mandat pe banca naționalei, după cele din anii 1994-2003 şi 2007-2009. Tehnicianul, care a obținut calificarea la Campionatul Mondial din 2009, are ca obiectiv accederea la următorul turneu final mondial, cel din Franța, preliminariile urmând să debuteze la finalul anului viitor.
„Avem un antrenor nou, considerăm că este soluţia cea mai bună din acest moment pentru noi. Am avut convorbiri cu mai mulţi antrenori străini, dar, din păcate, în momentul acesta sunt puţini liberi, iar alt inconvenient a fost preţul cerut de aceştia, nu ne putem permite salarii mari la federaţie. Aihan Omer are contract până în 2017, cu obiectiv de calificare la Campionatul Mondial. Este un obiectiv civilizat, anunţat cu destul timp înainte”, a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
Aihan Omer a antrenat ultima dată formația AHC Dunărea Călărași.
Lasă un răspuns